Sunt momente când nu vrei o orchestră întreagă, ci o singură voce limpede. Atunci scoți la înaintare o verdeață mono, un solist care știe exact ce are de făcut. Iată câțiva dintre cei mai talentați și partiturile la care strălucesc.
Clasicii care nu dau greș
- Busuiocul, vedeta verii. Cântă perfect alături de roșii, mozzarella și ulei de măsline. Îl adaugi spre final, ca să-și păstreze prospețimea.
- Oregano, sufletul mediteraneean. Pizza, sosuri de roșii, legume la cuptor. Fără el, nu au niciun farmec.
- Rozmarinul, baritonul robust. Cartofi la cuptor, fripturi și pâine. Suportă focul lung, deci se pune devreme.
- Cimbrul, soprana discretă, dar prezentă. Dă savoare tocănițelor, ciorbelor, cărnii sau ciupercilor.
- Pătrunjelul, versatilul de încredere. Aproape orice preparat sărat câștigă din prospețimea lui, adăugată la final.
- Leușteanul. Reprezintă prin excelență aroma de ciorbă românească.
- Tarhonul, elegantul ușor anason. Ideal pentru sosuri fine, preparate din pui, ouă și murături.
- Mărarul, prietenul iubitor de pește. Se potrivește perfect alături de castraveți și preparate cu smântână.
Doi soliști pe care merită să-i descoperi
Și pentru că orice scenă bună are nevoie de voci proaspete, îți facem cunoștință cu doi soliști mai rar întâlniți, dar pe cât de speciali.
- Cimbrișorul, fratele sălbatic al cimbrului. Este, de fapt, cimbru sălbatic (numit și cimbru de câmp), iar în bucătărie se folosește exact ca verișorul lui mai cunoscut. Aroma îi amintește de cimbru, dar este ceva mai blândă, cu o notă surprinzătoare de cetină de pin și un strop de prospețime mentolată. Se potrivește de minune în salate colorate, dipuri și supe, în legume la tigaie, dar și alături de pește, pui, cartofi sau preparate ușoare de vară. Un pont care merită reținut: adaugă-l de la începutul gătitului, ca să-și desfășoare aroma pe deplin.
- Pelinul negru, solistul intens, pentru preparatele bogate. Are un gust ierbos, ușor amărui și foarte aromat, iar faima și-a câștigat-o alături de fripturile consistente, cum este clasica gâscă de altădată. Bunicile îl foloseau tocmai pentru a echilibra preparatele grase și a le face mai ușor de savurat. Se înțelege de minune cu ceapa și usturoiul și dă un plus surprinzător ciupercilor sau fasolei verzi. Fiind foarte intens, dozează-l puțin câte puțin, până nimerești nota potrivită și adaugă-l de la începutul gătitului, ca să fiarbă împreună cu preparatul.
Cum să-i dirijezi
Un solist bun cere puțină atenție: verdețurile delicate (busuioc, pătrunjel, tarhon, mărar) intră spre final, iar cele robuste (rozmarin, cimbru, cimbrișor, pelin negru) de la început.
Dozează treptat, gustă pe parcurs și lasă fiecare voce să se audă. Pentru că, uneori, o singură verdeață pusă la locul ei spune mai mult decât o orchestră întreagă.
